Iohannis promulgă cea de-a treia lege a Justiţiei: "Riscă să pună în pericol stabilitatea sistemului judiciar"

Obligat să promulge şi cea de a treia lege a Justiţiei, preşedintele Iohannis atrage atenţia că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democraţia din România şi cere coaliţiei majoritare reluarea de urgenţă a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiţiei.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Nu fără să tragă un semnal de alarmă asupra potenţialului negativ al acestei legi şi să transmită că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democraţia din România.

"Preşedintele României a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiţii de pensionare ale magistraţilor, modalităţile de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere şi extinderea prerogativelor ministrului justiţiei, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraţilor -, slăbirea independenţei procurorilor în realizarea rolului lor constituţional, modificarea condiţiilor de răspundere a magistraţilor, au un impact negativ direct asupra actului de justiţie şi asupra calităţii acestuia.

La solicitarea Preşedintelui României şi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiţiei, care se va regăsi şi în documentul final din luna octombrie, şi în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democraţie şi statul de drept", transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.

Administraţia Prezidenţială mai reaminteşte că, "în scopul adoptării unui act normativ coerent şi a unei legiferări responsabile, Preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partidele de opoziţie au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile acestei legi de o importanţă crucială pentru bunul mers al justiţiei" şi că seful statului a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări.

Rezultatul a fost că în data de 25 septembrie a.c., Curtea Constituţională a respins şi ultima sesizare de neconstituţionalitate, iar în aceste condiţii actul normativ urmează să intre în vigoare ca urmare a promulgării. Ori, atrage atenţia preşedintele, această lege riscă să pună în pericol stabilitatea şi buna funcţionare a sistemului judiciar.

"Spre deosebire de celelalte două legi ale justiţiei deja promulgate, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepţii a legiuitorului privind accederea în profesie, respectiv încetarea activităţii de judecător sau procuror, aplicarea imediată a dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 riscă să pună în pericol stabilitatea şi buna funcţionare a sistemului judiciar, prin blocarea activităţii instanţelor şi parchetelor", reaminteşte şeful statului.

Preşedintele României subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democraţia din România, pericol semnalat şi de partenerii noştri europeni, de Comisia Europeană şi de GRECO.

În acest context, Preşedintele României solicită coaliţiei majoritare reluarea de urgenţă a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiţiei, prin consultări reale cu profesioniştii din domeniu şi preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislaţia la standardele Comisiei de la Veneţia", concluzionează Administraţia Prezidenţială.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne