Italia sfidează UE şi FMI. Aprobă o nouă şi controversată lege bugetară

Italia a aprobat o nouă lege bugetară controversată care include o ţintă de deficit public de 2,4%. Bugetul sfidează reglementările fiscale ale Uniunii Europene, însă guvernul insistă că noua lege va stimula investiţiile.
Liderul Mişcării Cinci Stele din Italia, Luigi Di Maio
Liderul Mişcării Cinci Stele din Italia, Luigi Di Maio (Getty Images)

Guvernul populist al Italiei a ignorat avertismentele Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), aprobând joi o nouă lege bugetară care creşte ţinta de deficit bugetar la 2,4% pentru anul 2019.

Senatul italian a adoptat noua ţintă de deficit bugetar cu 165 de voturi pentru şi 107 împotrivă, iar în Camera inferioară ţinta a fost aprobată cu 331 de voturi pentru şi 191 împotrivă. Cabinetul urmează să semneze planurile de cheltuieli bugetare luni, a afirmat vicepremierul Luigi Di Maio, potrivit Deutsche Welle.

Partidul Mişcarea Cinci Stele (M5S), care alături de partidul de dreapta Liga al lui Matteo Salvini formează coaliţia de guvernare, a apreciat votul. Bugetul “stabileşte fundaţia pentru o schimbare a cursului politicii italiene”, a susţinut partidul anti-establishment într-o declaraţie, adăugând că planul va pune capăt austerităţii şi va stimula investiţiile.

“Săptămâna viitoare, luni, Cabinetul va aproba bugetul, care apoi va fi trimis la Bruxelles şi Parlamentului”, a susţinut Di Maio.

Bugetul propus a fost adoptat în pofida faptului că a fost criticat ca fiind nerealist de către biroul pentru buget al Parlamentului ţării şi de Banca Centrală a Italiei.

Noua lege triplează ţinta de deficit anterioară a guvernului. Ministrul Economiei, Giovanni Tria, a declarat miercuri unei comisii parlamentare că deficitul bugetar va totaliza 22 miliarde de euro în 2019. De asemenea, bugetul va include şi 15 miliarde de euro pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.

Totuşi, prin adoptarea noii legi bugetare, guvernul de la Roma practic a respins temerile Bruxelles-ului că Italia va aduna o datorie suplimentară. Ţara se află deja printre cele mai îndatorate state membre ale zonei euro.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat tot joi că Italia trebuie să respecte reglementările fiscale ale UE.

Planul bugetar al Italiei urmează să fie prezentat Comisiei Europene luni. Miniştrii italieni au afirmat că oficialii UE ar trebui să nu critice măsura până când nu vor fi dezvăluite detalii suplimentare.

În încercarea de a relaxa impactul controversatului plan de cheltuieli, liderii italieni au promis că vor reduce deficitul în 2020 şi 2021. Totuşi, aceste asigurări au avut un efect minim în ceea ce priveşte înlăturea temerilor, deoarece M5S şi Liga vor continua, în schimb, să crească cheltuielile, întrucât ambele partide încearcă să îşi pună în aplicare promisiunile de campanie costisitoare.

De asemenea, neînţelegerile bugetare dintre Italia şi UE se adaugă celor deja existente cu privire la problema imigraţiei.

Matteo Salvini, ministru de Interne şi vicepremier al Italiei, a adoptat o poziţie dură împotriva imigraţiei de când partidul său Liga s-a alăturat Mişcării 5 Stele pentru a guverna Italia. Salvini a acuzat diverse organizaţii umanitare că operează un “serviciu de taxi” în Mediterană pentru imigranţii care doresc să traverseze marea şi să ajungă în Europa.

În plus, ministrul italian a refuzat andocarea în porturile italiene a mai multor nave umanitare care aveau la bord imigranţi salvaţi în largul mării.

Matteo Salvini şi premierul ungar Viktor Orban, au fost criticaţi de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru orientarea lor spre naţionalism, precizând că o astfel de mişcare reprezintă o “mare greşeală”.

De altfel, Salvini si Orban doresc să formeze o alianţă politică anti-imigraţie şi conservatoare înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie