Prevederea care va dinamita marile dosare de corupţie trece de CCR. Printre beneficiari şi Dragnea (Surse)

CCR a respins sesizările formulate împotriva unei modificare a Codului Penal de natură să arunce în aer mari dosare de corupţie.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

Curtea Constituţională a României a respins joi sesizările formulate împotriva uneia dintre modificările cheie aduse de PSD-ALDE-UDMR la Codul de procedură penală, schimbare care ar putea pulveriza mari dosare de corupţie, inclusiv ale lui Liviu Dragnea, au declarat surse din cadrul CCR pentru G4Media.ro

Concret, este vorba despre prevederea din articolul 145 indice 1, care elimină posibilitatea folosirii probelor rezultate ca urmare a supravegherii prin mandat de securitate naţională (MSN) în alte cazuri decât infracţiunile prevăzute de legea siguranţei naţionale pentru care a fost emis mandatul.

Mai exact, dacă în timp ce monitorizează o persoană pentru infracţiuni de terorism, SRI află că acea persoană sau altele comit şi alte infracţiuni, cum ar fi fapte de corupţie, evaziune fiscală sau un viol, nu mai poate trimite probele la Parchet pentru ca faptele să fie instrumentate în cadrul unor dosare penale. Indiferent ce rezultă în urma monitorizării, valabile rămân doar probele pentru terorism pentru dosarul de terorism.

Totuşi, judecătorii au declarat neconstituţională a doua parte a articolului 145 indice 1 şi anume sintagma: ”potrivit acestei legi şi pentru care au existat suspiciunile care au fundamentat solicitarea, sub sancţiunea nulităţii absolute”. Asta nu va afecta însă esenţa reglementării, adică probele obţinute în baza unui MSN vor putea fi folosite exclusiv pentru fapte prevăzute de legea 51/1991 privind securitatea naţională a României.

Printre beneficiarii schimbării legislative s-ar putea număra inclusiv liderul PSD, Liviu Dragnea, în dosarele Tel Drum existând, potrivit avocaţilor şi interceptări făcute de SRI pe mandat de siguranţă naţională (MSN), pe securitate economică.

Articolul integral poate fi citit aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne